compass bilboard.jpg

OTgzZjQxZjJlMGY3N2M5NWE5NDIwODE1MmE4ZWI0Yjg.thumb_-696x393_a6beb.jpg

În Monitorul Oficial a apărut ieri ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne privind obligativitatea purtarea măștii de protecție.

Masca de protecție este obligatorie în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă.

Față de documentul prezentat oficial, au fost restrânse categoriile de persoane care sunt exceptate de la această obligație.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Astfel, a fost eliminată prevederea potrivit căreia  „elevii/studenții nu sunt obligați să poarte masca în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare”.

Potrivit legislației în vigoare, este exceptat de la purtarea măștii de protecție:

  • Angajatul este singur în birou
  • Persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare
  • Persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută)
  • Prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia păstrării unei distanţe de 3 metri între ei
  • Vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri faţă de public şi a prezenței a cel mult 16 persoane
  • Copiii cu vârsta sub 5 ani
  • Utilizarea măștii de protecție
    • Masca de protecţie trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul şi să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat.
    • Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măştii, mâinile trebuie igienizate cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun, afirmă sursa citată.
    • Măştile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 de grade şi se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă, iar pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măştilor nemedicale (din material textil).
    • În cazul apariţiei febrei/tusei/strănutului, purtarea măştii este recomandată în orice circumstanţă (ex: în spaţiile deschise, la domiciliu)
    • Citește articolul integral pe hotnews.ro