Ministrul Educației: ”În niciun caz nu se va îngheța anul școlar!”

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a anunțat că scenariul privind înghețarea/repetarea anului școlar nu este luat în calcul. Acesta a precizat că cel mai târziu săptămâna viitoare vor fi anunțate măsurile privind continuarea acestui an școlar.

Principalele declarații ale ministrului Educației la Digi24:

Am anunțat public, că în cadrul Ministerului Educației specialiștii lucrează la mai multe scenarii pe care le vom discuta în foarte scurt timp cu partenerii noștri, cu sindicatele, cu Consiliul Național al Elevilor, cu reprezentanții studenților și Consiliul Național al Rectorilor.

Înghețarea anului școlar nu se ia în calcul sub nicio formă. Dacă ne uităm bine, trei sferturi din anul școlar a fost deja parcurs. Deci nu se pune problema înghețării anului școlar.

În momentul în care specialiștii din Ministerul Educației, după discuția cu partenerii de care am amintit mai devreme, vor stabili un calendar pentru examenele naționale, noi o să-l prezentăm public.

Este important de menționat faptul că toate scenariile gândite de experții din cadrul ministerului vor fi luate în calcul în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România.

Toate aceste scenarii vor fi corelate cu ceea ce se întâmplă de la o zi la alta.

Acestea vor fi prezentate nu mai târziu de săptămâna viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Angajat SC Coral Impex SRL efectuează tratamente fitosanitare

Tratamente fitosanitare la arbori, în Brașov, în perioada următoare. Anunțul Coral...

Societatea Coral Impex anunță că, în perioada 28-29 martie, vor fi efectuate tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori în municipiul Brașov „În...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Încep acțiunile de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 20-29 martie,...
coral-impex

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Societatea Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare la arbori pentru combaterea bolilor și dăunătorilor care vor avea loc în perioada următoare, în Brașov. Acțiunea...

La Cocoș deschide al patrulea supermarket, în Brașov

Supermarket La Cocoș, lanțul de magazine născut la Ploiești, se extinde și va deschide al patrulea magazin în Brașov. Anul trecut, supermarket La Cocoș...
algabeth

Piatra Naturală: Fundamentul Sustenabilității în Construcții

Într-o lume aflată în continuă căutare de soluții durabile, piatra naturală se reafirmă ca fiind nu doar cel mai vechi, dar și unul dintre...
parccuri noi brasov

Două noi parcuri vor fi amenajate în Brașov

Primarul Allen Coliban va prezenta Consiliului Local indicatorii tehnico-economici pentru parcurile de pe strada Lânii și Cetățuie Unul dintre obiectivele Municipalității este acela de a...
sala de operatii

Spitalul Judeţean Brașov efectuează doar operaţii de urgenţă în următoarea săptămână

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov nu se vor mai efectua intervenţii chirurgicale timp de o săptămână, decât în caz de urgenţe,...
elevi scoala

Brașov: Din acest an, elevii din unitățile de învățământ în care...

La ultima procedură de închiriere a unui spațiu pentru relocarea temporară a activității școlare, primăria a primit două oferte, dintre care una a fost...