compass bilboard.jpg

Blue-Nose-Pitbull-Running_72ada.jpg

O femeie de 29 de ani a fost muşcată de un pitbull în timp ce se plimba cu bichonul său pe o stradă din Alba Iulia, câinele ei fiind omorât, a informat, sâmbătă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Alba.

 

"Seara trecută, o femeie de 29 de ani a fost atacată şi muşcată de un câine, posibil din rasa pitbull, în timp ce se plimba cu bichonul său pe o stradă din Alba Iulia. Femeia a suferit leziuni la un picior şi la umăr, iar căţelul ei a murit. Câinele agresiv a fugit şi până acum nu a fost găsit. Căutările sunt continuate de poliţişti împreună cu jandarmii şi poliţia locală. Totodată, se fac cercetări pentru identificarea proprietarului acestuia.", precizează IPJ Alba.

Femeia a fost transportată la spital. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul infracţiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

 

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi arată că atunci când forţele de ordine au ajuns la faţa locului, câinele era încă agresiv şi nu a putut fi prins. 

 

sursa Observator.tv, foto cu caracter ilustrativ

Contactează Redacția Observatorulbv.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook