compass bilboard.jpg

WhatsApp_Image_2019-04-29_at_17.05.04_e6765.jpeg

O femeie de 31 de ani, din Caracal, a fost recuperată cu targa, de salvamontiști și militari ai Jandarmeriei Montane, după o accidentare, pe un traseu din Munții Făgăraș.

Accidentul s-a petrecut astăzi, pe versantul nordic al masivului, în Valea Sâmbăta. Femeia a alunecat pe zăpadă, pe traseul de legătură între firul văii și chilia părintelui Arsenie Boca.

A suferit o entorsă, din cauza căreia nu a mai putut merge singură. A cerut ajutor prin 112, iar o echipă formată din patru membri ai Formației Salvamont Victoria și cinci militari ai postului de Jandarmerie Montană Sâmbăta de Sus a fost trimisă în ajutorul ei.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Femeia a fost coborâtă în siguranță de pe munte și predată unui echipaj medical de prim ajutor. 

Salvamontiștii îi avertizează pe turiști asupra faptului că, la mare altitudine, încă este zăpadă. În aceste condiții, orice ascensiune pe porțiuni de traseu care depășesc altitudinea de 1600 de metri trebuie planificată cu echipament adecvat pentru ture de iarnă și cu evaluarea atentă a pericolelor de alunecare și de declanșare a unor avalanșe. Imaginea alăturată a fost surprinsă de un salvamontist, într-o zonă turistică, de pe platoul munților Bucegi.

Imagini cu operațiunea de salvare (sursa: Jandarmeria Brasov)

WhatsApp_Image_2019-04-29_at_17.05.03_64a00.jpeg

WhatsApp_Image_2019-04-29_at_17.05.04_e6765.jpeg

WhatsApp_Image_2019-04-29_at_17.05.06_8cd61.jpeg

WhatsApp_Image_2019-04-29_at_17.05.07_8ddc5.jpeg

WhatsApp_Image_2019-04-29_at_17.05.11_8153c.jpeg

Despre autor
Author: Baroti Regina