compass bilboard.jpg

tu-stii-cati-bani-ai-strans-tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-fondul-de-pensii-private-318535_a9696.jpg

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susține că nu ar exista un pericol pe termen scurt în sistemul de pensii, însă pe termen lung ar fi bine să ne gândim mai mult la sisteme alternative. Afirmațiile ministrului sun uluitoare, în contextul în care s-ar traduce prin: ”Plătiți voi deocamdată, iar într-o zi veți afla că v-am luat banii știind că nu-i vom putea restitui.”

Violeta Alexandru: „Personal, încurajez economiile, personal încurajez o gândire responsabilă și cred că o opțiune este într-adevăr Pilonul 3, care e sută la sută privat, e vorba de economiile oamenilor, bani care pot fi accesați oricând. Trebuie gândită o soluție, nu cu un efect imediat, dar trebuie gândită o soluție pentru creșterea contribuțiilor la Pilonul 2, iar acest lucru trebuie făcut cu chibzuință, cu o analiză temeinică care să nu afecteze Pilonul 1, să nu genereze un deficit pe care să nu îl putem acoperi.”

În spatele acestor cuvinte, care îi îndeamnă la chibzuință tocmai pe cei care sunt obligați să respecte principiul contributivității, stă o realitate pe care toți o cunoaștem: statul român se împrumută cu sume colosale pentru a putea asigura un deficit uriaș al sistemului. Cu toate acestea, continuă să plătească pensii speciale, fiecare în parte având o valoare foarte mare în raport cu pensiile mizere ale oamenilor de rând, ale celor care susțin acest sistem discriminatoriu.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Pensiile speciale vor fi plătite și la acest început de an, din cauza faptului că parlamentarii nu au votat legea care trebuia să le elimine. Aceasta s-a blocat în dezbateri, urmând ca discuțiile să fie reluate în luna februarie. 

sursa foto: b1.ro